Glucoză serică (glicemie)

Ce este glicemia

Glicemia reprezintă concentrația glucozei în sânge. Glucoza este principalul furnizor de energie pentru celule, în special pentru creier, care depinde aproape exclusiv de ea. Provine din digestia carbohidraților din alimente, din degradarea glicogenului hepatic (glicogenoliză) și din sinteza hepatică din alte substraturi (gluconeogeneză).

Concentrația glucozei este menținută între limite strânse de doi hormoni pancreatici cu efecte opuse:

• Insulina (celulele beta) scade glicemia: facilitează intrarea glucozei în celulele musculare și adipoase, stimulează formarea glicogenului și inhibă gluconeogeneza.
• Glucagonul (celulele alfa) crește glicemia: stimulează glicogenoliza și gluconeogeneza hepatică.

Alți hormoni cu efect hiperglicemiant sunt cortizolul, adrenalina, hormonul de creștere și hormonii tiroidieni.

Metabolismul glucozei poate fi perturbat prin mai multe mecanisme: distrugerea celulelor beta pancreatice, secreția insuficientă de insulină, rezistența țesuturilor la insulină, afectarea ficatului sau modificarea hormonilor contrareglatori.

Diabetul zaharat este definit prin hiperglicemia cronică, la un nivel care produce, în timp, leziuni ale vaselor mici (retinopatie, nefropatie, neuropatie) și crește riscul de complicații ale vaselor mari (boală coronariană, accident vascular cerebral, arteriopatie a membrelor inferioare). Pragurile de diagnostic au fost stabilite pornind de la nivelul glicemiei de la care crește riscul de retinopatie.

Indicații

• Screeningul diabetului zaharat la persoanele cu risc
• Diagnosticul diabetului zaharat și al prediabetului
• Monitorizarea pacienților cu diabet zaharat
• Evaluarea simptomelor de hiperglicemie: sete excesivă, urinare frecventă, scădere în greutate inexplicabilă, oboseală, vedere încețoșată, infecții recurente
• Evaluarea simptomelor de hipoglicemie: transpirații, tremurături, palpitații, foame, confuzie, tulburări de vedere, pierderea conștienței
• Evaluarea pacientului cu alterarea stării de conștiență
• Monitorizarea tratamentului cu insulină, antidiabetice orale sau glucocorticoizi
• Evaluarea în sarcină, pentru depistarea diabetului gestațional

Tipuri de probe:

• glicemia bazală (à jeun)
• glicemia la 2 ore postprandial
• glicemia în orice moment al zilei („random"), indiferent de ultima masă
• glicemia din cadrul testului de toleranță la glucoză (la 2 ore după administrarea a 75 g glucoză)

Screeningul la adulți asimptomatici se recomandă începând cu vârsta de 35 de ani. La orice vârstă, se recomandă persoanelor supraponderale sau obeze (IMC ≥ 25 kg/m²) cu cel puțin un factor de risc:

• sedentarism
• rude de gradul I cu diabet zaharat
• diabet gestațional în antecedente sau naștere a unui copil cu greutate peste 4.000 g
• hipertensiune arterială (≥ 140/90 mmHg) sau tratament antihipertensiv
• HDL-colesterol scăzut (< 35 mg/dL) și/sau trigliceride crescute (> 250 mg/dL)
• sindromul ovarelor polichistice
• boală cardiovasculară
• prediabet la testări anterioare
• alte condiții asociate cu rezistență la insulină (de exemplu acanthosis nigricans, obezitate severă)
• infecție HIV, pancreatită, tratament cronic cu glucocorticoizi

Dacă rezultatul este normal, testarea se repetă cel puțin la 3 ani.

La copii și adolescenți, screeningul se începe la 10 ani sau la debutul pubertății, dacă sunt supraponderali sau obezi și au cel puțin un factor de risc suplimentar: istoric familial de diabet de tip 2, semne de rezistență la insulină, diabet gestațional la mamă în sarcina respectivă sau greutate mică la naștere. Testarea se repetă la 3 ani.

Recoltare

De ce contează timpul până la separare. În sângele integral necentrifugat, eritrocitele și leucocitele consumă glucoza prin glicoliză. Glicemia scade cu circa 5–7% pe oră la temperatura camerei, mai repede în leucocitoze mari. O probă separată târziu dă valori fals scăzute și poate masca un diabet.

Metodă

Metoda folosită este spectrofotometrică.

Valori de referință

Glicemie bazală (à jeun):

Glicemie la 2 ore în testul de toleranță la glucoză (75 g):

Glicemie în orice moment al zilei („random"): ≥ 200 mg/dL, la un pacient cu simptome clasice de hiperglicemie, stabilește diagnosticul de diabet zaharat.

Transformarea unităților de măsură:

• mg/dL × 0,0555 = mmol/L
• mmol/L × 18,02 = mg/dL

Valori critice: sub 40–50 mg/dL sau peste 400 mg/dL. Acestea se comunică imediat medicului.

Interpretarea rezultatelor

Confirmarea diagnosticului de diabet. În absența simptomelor clare de hiperglicemie, diagnosticul necesită două rezultate anormale: fie două teste diferite din aceeași probă (de exemplu glicemie bazală și HbA1c), fie același test repetat pe o probă nouă, recoltată în altă zi. La un pacient cu simptome clasice și glicemie ≥ 200 mg/dL, diagnosticul este stabilit fără confirmare.

Prediabetul (glicemie bazală modificată sau scăderea toleranței la glucoză) nu este o boală de sine stătătoare, ci o categorie de risc crescut pentru diabet și boli cardiovasculare. Se asociază frecvent cu obezitate abdominală, hipertensiune arterială și dislipidemie. Scăderea în greutate, activitatea fizică regulată și, la pacienți selectați, tratamentul medicamentos pot preveni sau întârzia apariția diabetului.

Ținte glicemice la pacienții cu diabet (adulți, în afara sarcinii, conform ADA):

Țintele se stabilesc individual de medic, în funcție de vârstă, durata diabetului, complicații și riscul de hipoglicemie.

Hiperglicemie (în afara diabetului zaharat):

• stres acut: infarct miocardic, accident vascular cerebral, traumatisme, arsuri, intervenții chirurgicale, sepsis
• sindrom Cushing, tratament cu glucocorticoizi
• acromegalie, feocromocitom, glucagonom, hipertiroidism
• pancreatită acută sau cronică, cancer pancreatic, fibroză chistică, hemocromatoză
• boală renală cronică, boală hepatică avansată
• nutriție parenterală, perfuzii cu glucoză

Hipoglicemie. La persoanele fără diabet se consideră semnificativă sub 55 mg/dL, cu simptome care se remit după administrarea de glucoză (triada Whipple). La pacienții cu diabet, valoarea de alertă este sub 70 mg/dL. Cauze:

• supradozaj de insulină sau de sulfonilureice
• insulinom, alte tumori producătoare de substanțe cu efect insulinic (hepatom, sarcoame)
• insuficiență suprarenală (boala Addison), hipopituitarism
• insuficiență hepatică severă, insuficiență renală
• consum de alcool, mai ales pe stomacul gol
• malnutriție, malabsorbție, post prelungit
• hipoglicemie postprandială după chirurgie bariatrică sau gastrică
• boli metabolice ereditare la copil: galactozemie, intoleranță ereditară la fructoză, glicogenoze
• nou-născuți prematuri sau din mame cu diabet

Limite și interferențe

• Separarea întârziată a serului scade fals glicemia. Este cea mai frecventă eroare preanalitică.
• Recoltarea din brațul cu perfuzie de glucoză dă valori fals foarte mari.
• Hemoliza marcată, leucocitoza importantă (leucemii) și poliglobulia (hematocrit > 55%) pot scădea valoarea măsurată.
• Glicemia crește ușor în sarcina normală, la fumătorii mari, la persoanele obeze și sedentare. Pentru diagnosticul diabetului gestațional se folosesc praguri specifice, în cadrul testului de toleranță la glucoză.
• Efortul fizic intens poate produce hipoglicemie, iar stresul acut poate produce hiperglicemie tranzitorie.
• Medicamente care cresc glicemia: glucocorticoizi, diuretice tiazidice, beta-agoniști (salbutamol, terbutalină), estrogeni și contraceptive orale, antipsihotice atipice, inhibitori de protează, tacrolimus, ciclosporină, acid nicotinic în doze mari, octreotid, fenitoină, litiu.
• Medicamente care scad glicemia: insulină, sulfonilureice, alcool, salicilați în doze mari, beta-blocante (care pot masca și simptomele hipoglicemiei), pentamidină, chinolone, inhibitori de monoaminooxidază.
• O valoare izolată reflectă doar momentul recoltării. Pentru evaluarea controlului glicemic pe termen lung se folosește HbA1c.